from Translations in Other Languages

Povestea lui Ben Newman

În mai 1997 mă aflam într-o situatie limită, ceea ce m-a făcut s-a apelez la terapia reparatorie pentru a scăpa de homosexualitate. Sotia mea mă prinsese cu o altă minciună, viata mea dublă iesind astfel la iveală. A decis să-mi mai acorde o sansă. Ultima. În caz contrar, urma să mă părăsească, luându-i cu ea si pe cei doi copii. Am intrat în panică.

Viata mea înainte

Am fost dependent de pornografie, în special de pornografia homosexuală, timp de 20 de ani, începând de la 16 ani, si dependent de o homosexualitate promiscuă de la 21 la 35 de ani. Am trăit o viată dublă, fiind căsătorit si având copii. M-am întâlnit cu nenumărati parteneri în magazinele pornografice, în parcuri, în băile pentru homosexuali si în alte locuri. Eram dependent de sex. Apelam mereu la aceasta ca la un drog, desi îmi propusesem de o sută de ori să încetez. M-am căsătorit la vârsta de 26 de ani, credeam în valorile crestine si apreciam viata de familie, însă doream si iubirea unui bărbat, fiind în stare să fac orice pentru ea, chiar dacă era contrafăcută. Am trăit în rusine, teamă si izolare. Sotia mea stia câte ceva din lupta mea, însă am mintit-o si am minimalizat problemele, iar ea voia să mă creadă.

La drum

Nu am avut nici o problemă să merg pentru prima oară la Clinica de Psihologie "Thomas Aquinas" din Los Angeles. Nelinistea legată de căsnicia mea a eclipsat orice posibilă îngrijorare fată de terapie. Îl cunoscusem pe noul meu terapeut, David, cu doar sase săptămâni în urmă, în cadrul unui grup de sprijin pentru bărbatii cu sentimente homosexuale nedorite. Mă impresionase prin două lucruri: aspectul său fizic atrăgător - aspectul său masculin, cu ochi care păreau că privesc în sufletul meu, si faptul că a declarat că si el a avut cândva probleme homosexuale, dar le biruise.

Acest ultim aspect mi-a dat mare încredere si sperantă. Citisem declaratiile unor oameni care afirmau că "altii au învins homosexualitatea, deci poti si tu," însă nu găsisem nici o specificatie despre cine erau de fapt acei fosti homosexuali, astfel că ani de zile m-am îndoit de existenta lor. David era primul care declara: "Credeam că sunt homosexual, mă gândeam să duc o astfel de viată, însă am descoperit un alt mod de viată care mă face să fiu mai fericit si mai linistit." Nu stiam la ce se referă, însă am avut încrederea că el, mai mult ca oricare altul pe care-l întâlnisem, mă putea ajuta să ies din groapa în care căzusem.

Si era o groapă foarte adâncă. Trăiam o viată dublă. La suprafată un sot si un tată model; mergeam la biserică si aveam succes în cariera profesională. La interior eram dependent de relatii homosexuale. După 14 ani de viată dublă, am încetat orice rezistentă, convins fiind că asa trebuie să-mi trăiesc viata, sperând într-un fel că exteriorul si interiorul nu se vor întâlni niciodată ca să-mi distrugă viata.

Acum, mergeam la cabinetul terapeutului tocmai pentru că viata mea ascunsă venise în conflict cu aparentele. Totul părea să se prăbusească în jurul meu. Gândurile de sinucidere deveniseră tot mai dese.

Clauza de malpraxis: terapia nu va functiona si ti-ar putea dăuna

Primul lucru pe care l-am făcut în biroul lui David a fost să semnez o înstiintare din partea Asociatiei Americane de Psihologie: terapia reparatorie nu era dovedită, spunea formularul. Pozitia oficială a AAP era aceea că nu credeau că orientarea sexuală se poate schimba; a încerca asa ceva ar putea avea efecte psihologice negative.

Da, grozav, mi-am zis, ca si cum viata dublă pe care o duc nu ar avea efecte psihologice negative.

De asemenea, respingeam solutia "modernă" care mă sfătuia să-mi abandonez sotia si copiii si să îmbrătisez pe fată stilul de viată homosexual. Nu voiam asa ceva. Avusesem ocazia să fac asta înainte s-o întâlnesc pe Diane si înainte de a avea copii, când miza era mult mai mică, dar am realizat că nu asta voiam. Desi să mă întâlnesc cu bărbati, să adopt o identitate de homosexual si să mă arunc în stilul de viată homosexual a fost incitant la început, cu timpul toate acestea aproape mi-au ucis spiritul, m-au înstrăinat de telurile mele în viată, m-au îndepărtat de Dumnezeu si de sentimentul unui scop înalt. Am realizat apoi că nu voiam să fiu identificat ca homosexual; voiam să fiu identificat ca bărbat.

În primii ani de căsnicie, incapabil să găsesc ajutor pentru lupta mea cu homosexualitatea care se manifesta în interior, am cedat alternativei unei vieti duble. Până când l-am întâlnit pe David, renuntasem la orice sperantă de schimbare. Acum însă, David îmi apărea ca singura sperantă.

La prima noastră sedintă, i-am povestit toată viata mea cu o sinceritate fără precedent pentru mine. I-am povestit totul cu încredere. Nu m-am gândit să obtin aprobarea lui, nu m-am îngrijorat de eventualele consecinte asupra vietii mele pentru că îi povesteam lui totul. Mi-a răspuns simplu: "Viata ta e un dezastru." Am fost surprins de conciziunea lui, însă avea dreptate. "Te pot ajuta să depăsesti această criză imediată, însă dacă tu nu mergi mai la adânc, nu vei face decât să amâni o recurentă inevitabilă - probabil cu consecinte mai grave data viitoare."

Am fost de acord. Ajunsesem la fund. Eram gata să fac orice pentru a-mi salva viata. În următoarele săptămâni, în fiecare marti seara fugeam la biroul lui David, găsind acolo un refugiu unde găseam ajutor si ghidare în cele mai întunecate secrete ale vietii mele. I-am relatat durerea pe care i-am provocat-o sotiei mele, precum si scandalul firesc pe care mi l-a făcut. Ce usurare a fost pentru mine când ea, văzând hotărârea mea de a lucra cu David, a hotărât să nu mai plece - cel putin deocamdată.

Dezvelirea rănilor

Următorul pas a fost să mă pregătesc pentru spovedania de la biserică. Stiam că nu voi putea avea o schimbare permanentă dacă nu mă spovedeam. De fapt, aceasta a fost una dintre conditiile puse de Diane ca să nu plece. Să mărturisesc însă asa ceva în fata preotului era ceva care mă înfricosa. Îmi era teamă de respingere, de reactia lui. Totusi, când am făcut-o, el nu m-a respins. M-a ascultat cu amabilitate si atentie. La sfârsit, mi-a spus că trebuie să fac un legământ că-i voi rămâne credincios sotiei.

Evident, cei din biserică nu au aflat despre situatia mea. Totusi, întreaga experientă mi-a generat intense sentimente de respingere si rusine. S-au rupt zăgazurile, iar la sedintele de terapie cu David tot disecam respingeri mai mult sau mai putin închipuite din partea bărbatilor. Timp de câteva sedinte, am tot tipat si urlat.

Spre uimirea mea, David m-a încurajat în toate aceste expresii. Eu as fi vrut să fiu retinut, mă gândeam că mânia este ceva rău. Numai băietii răi urlă. David m-a învătat însă că eu ajungeam să mă manifest într-o manieră sexuală tocmai din cauza acelei mânii si rusini reprimate, pe care eu le întorceam într-o manieră distructivă împotriva mea. Furia trebuia să iasă la suprafată. Trebuia să se elibereze.

A încercat să mă învete "să explodez", să o simt în tot organismul. Nu am înteles. Mă simteam ca un elev tâmpit care nu pricepe cum e cu radicalii. Nu întelegeam ce voia să fac. În cele din urmă mi-a zis: "E ca la linia fierbinte, doar că e furie în loc de sex." O! Am râs - de ce nu ai spus asa?!

Mi-am dat drumul la furie: furie împotriva tatălui meu care nu fusese prezent emotional în viata mea; furie împotriva lui Mike Bizonu' care râdea de mine în liceu; furie împotriva mamei mele, care mă făcea să-mi fie rusine de masculinitatea mea; durerea pe care o purtasem în mine toată viata, ea putând să mă tot atace din interior. Asa cum m-a învătat David, am vizualizat reactii de răspuns si am dat afară din inima mea rusinea si respingerea. Am repetat acest proces timp de câteva luni, până când m-am eliberat complet de furie. Abia atunci am fost gata să-i iert.

Alteori David lucra cu mine în privinta dependentelor mele ciclice. Am explorat ce anume mă făcea să recurg la acte sexuale - stressul, furia, teama, aproape orice emotie negativă mă făcea să caut usurare în bratele unor bărbati si o eliberare prin comportamente sexuale ilicite, similare unor droguri. M-am hotărât să mă întorc la asociatia Sexaholics Anonymous (Dependentii de Sex), unde făcusem cândva anumite progrese în directia vindecării acestor dependente ciclice. Pe măsură ce lucram si sondam viata mea emotională împreună cu David, aceste cicluri mai întâi s-au rărit.

Intrarea în lumea bărbatilor

David m-a învătat despre detasarea defensivă; am învătat despre cum îi respinsesem pe bărbati pentru a mă proteja pe mine însumi de a nu fi rănit de ei. Am studiat o carte a directorului clinicii, dr. Joseph Nicolosi, numită "Terapie reparatorie a homosexualitătii masculine," si am fost uimit să găsesc descris în ea exact profilul meu psihologic, cu toată detasarea defensivă care mă caracteriza.

David m-a ajutat să-mi deschid mintea si inima către posibilitatea de a găsi un bărbat heterosexual de la care să obtin ajutor în timpul săptămânii. Era înfricosător, dar m-am apropiat de Mark, un tip de la biserică, cu opt ani mai mare ca mine. I-am spus despre ce era vorba si a fost de acord să discutăm despre asta. Nu stia nimic despre homosexualitate, însă stia despre Dumnezeu si despre suferintă; era mai mult decât doritor să mă ajute. Am discutat cu el cel putin săptămânal, uneori de câteva ori pe săptămână. Îl sunam atunci când eram tentat să trec la actiuni nefericite. L-am sunat si când am căzut, iar el m-a ajutat să mă ridic.

Bucuria lui David legat de noul meu prieten era vizibilă. "As vrea să-l cunosc. L-as clona pentru ceilalti clienti ai mei!"

Acesta era un lucru pe care îl apreciam mult la David - franchetea lui necosmetizată fată de greselile mele. Am simtit că-i pasă de succesele si dezvoltarea mea. Am ajuns să-l iubesc ca pe un frate.

Totusi, erau momente în care mă blocam la ideea de a lega prietenii si cu alti bărbati. Eram convins că bărbatii heterosexuali nu au prieteni - că nici măcar nu au nevoie. Sotiile sau prietenele lor ar fi suficiente pentru ei. Cu sigurantă, tatăl meu nu avusese prieteni si nici nu iesise în oras fără mama mea. Abia îmi puteam aminti de un prieten al celor trei frati ai mei, mult mai mari decât mine. Cum m-as fi putut baza pe niste bărbati heterosexuali, să-mi fie prieteni, să răspundă nevoilor mele de camaraderie si sustinere? Întotdeauna crezusem că singurii bărbati care vor ceva de la alti bărbati sunt homosexualii.

David m-a făcut să deschid ochii, să privesc dincolo de prejudecăti. "Sufletul tău doreste prietenia altor bărbati, iar această dorintă tot se va manifesta, într-un fel sau altul. Va iesi la suprafată. Să o suprimi ar tine pentru o perioadă, dar apoi barajul va plezni. Dacă nu vei avea niste relatii sănătoase cu bărbatii, nevoia aceasta te va mâna să actionezi într-o manieră sexuală. Într-un fel sau altul, nevoia îsi va găsi o împlinire."

Cuvintele lui mi-au intrat în minte: Într-un fel sau altul, nevoia îsi va găsi o împlinire. Stiam că are dreptate. M-am străduit să ies din cochilie. Am început să mă uit mai atent la bărbatii heterosexuali. Am început să-i văd pe unii că mergeau împreună în oras să servească masa, altii mergeau împreună la film, în diferite cluburi, reparau împreună masini. La petreceri, am remarcat că destul de repede de la sosire, bărbatii se strângeau în grupuri, separat de femei. Stăteau împreună, priveau un meci la televizor sau jucau biliard.

Descopeream pentru prima oară lumea bărbatilor. Voiam să mă văd cu David pentru a-i povesti despre revelatiile mele, pentru a încerca să înteleg si să de-mistific lumea bărbatilor. Am discutat despre lucrurile pe care le fac bărbatii, despre ce fac la petreceri, despre cum sunt între ei si fată de femei. Am început să-i înteleg, apoi să-i apreciez - apoi, treptat, să simt că nu sunt chiar atât de diferit de ei.

David a devenit tatăl meu surogat, fratele meu surogat si mentorul meu în lumea bărbatilor. Îmi amintesc că la un moment dat mă uitam adânc în ochii lui negri, într-un moment de tăcere. Am simtit cât de mult mă încredeam în el, cât de mult îl iubeam. Am simtit câtă bucurie îi aduc succesele mele. Doar privindu-l în ochi am simtit că mă vede ca un bărbat, si pentru prima oară am gândit "Preiau masculinitatea lui, simt că mă sustine, si asta fără să-l ating, fără nici un sentiment sexual fată de el. Totul doar din ochi! Nu e nevoie s-o caut sexual, sau cu mâna. Pot simti dragostea lui si mă pot relationa cu masculinitatea lui fără să-l ating." A fost un moment deosebit, un moment în care m-am simtit absolut bărbat si recunoscut ca bărbat.

Unul dintre cele mai teribile momente a fost să-l rog pe un tip de la biserică, Rob, să mă învete să joc baschet. Nu David îmi sugerase asta, dar teama mea fată de sport era aproape o fobie, asa că ceva din mine m-a făcut să înfrunt această teamă. A fost destul de greu să-l abordez pe Rob si să-i spun ce vreau, dar momentul când mi-am făcut aparitia pe terenul de baschet a fost si mai înfricosător. De fapt, eram mai jenat de anti-talentul meu sportiv decât de tot trecutul meu homosexual. I-am mărturisit lui Rob că nu stiu nici cel mai mic lucru despre baschet.

Rob m-a antrenat în fiecare sâmbătă dimineată, timp de câteva săptămâni, iar toate succesele si temerile i le povesteam lui David. În final, am ajuns să merg cu Rob la meciuri de baschet. Prima oară am fost jalnic; mi-au venit în minte toate glumele băietilor din liceu. Săptămâna a doua a fost mai bine, apoi si mai bine. Odată i-am scris un email lui David: "Pot să arunc din săritură! Pentru prima oară în viata mea, am aruncat din săritură!" Mi-a răspuns că se bucură pentru mine, si am simtit asta. Cine altul putea întelege importanta acelui lucru pentru un bărbat de 36 de ani?

Am continuat să lucrăm împreună, si David mi-a vorbit despre o asociatie de bărbati numită Noii Luptători, care derula un program sportiv pentru bărbati în muntii de la est de Los Angeles. La început am ezitat, însă după ce teama mea de bărbati s-a risipit, am decis mă merg. După primul weekend am năvălit în biroul lui David: "A fost grozav! Am descoperit BĂRBATII!" Eram ca ei; erau ca mine! Eram un bărbat printre bărbati. Întelegerea acestei realităti mi-a cuprins toată fiinta.

Au fost mai multe suisuri si coborâsuri, alunecări si căderi, curaj si teamă, însă acum avea mai multe puncte de sprijin - David, Mark, Rob, o întâlnire săptămânală cu cei de la Noii Luptători, cu cei de la Sexaholics Anonymous si bineînteles, exista si Diane, sotia mea. Ea mi-a fost alături, m-a iubit si ma încurajat, văzând schimbările adevărate nu din comportamentul meu, ci si din inima mea.

Bărbatul din mine

În ultimele luni de terapie cu David, simtind că nevoia mea de terapie profesională se apropie de sfârsit, am preluat initiativa în cadrul sedintelor pentru a mă asigura că puteam face fată în domeniile în care avusesem nevoie de ajutorul lui: sentimentele de respingere pe care a trebuit să le înfrunt; răni pe care a trebuit să le iert. Tot mai frecvent, veneam la sedinte pentru a anunta bucurie, nu durere, teamă sau furie; pentru a vorbi despre sentimentul meu tot mai puternic de identitate si putere masculină; pentru a-i povesti despre noii prieteni pe care mi-i făceam si despre noile riscuri prin care-mi testam stabilitatea interioară.

Într-o zi, aproape de sfârsitul terapiei, stăteam pe canapea, iar el a pus o casetă cu muzică. Stând în spatele meu, mi-a pus mâna pe umeri. Mi-a spus: "ESTI un bărbat. Esti puternic. Ai reusit să rupi lantul care te lega cândva de identitatea mamei tale. Ai dovedit că esti un bărbat între bărbati. Bărbatii te admiră si te sprijină. Esti unul dintre ei. Esti un sot si un tată bun si iubitor. Esti un om întreg. Nu esti perfect, însă e bine asa cum esti. Esti complet."

Mi-au dat lacrimile. Îl credeam! Era adevărat si, în final, stiam asta. Eram complet! Nu mai aveam nevoie de bărbati, sexual vorbind. Nu mai aveam nevoie de un bărbat ca să mă completeze. În mod ironic, mă simteam mai legat de bărbati ca niciodată până atunci. Asta căutasem toti acei ani de la bărbati. Asta îmi dorisem - o legătură adevărată, nu una fantezistă. O legătură cu bărbatii. O legătură cu bărbatul din mine. Completitudine în mine însumi.

Am plecat pentru ultima oară din biroul lui David pe data de 25 august 1999, la 27 de luni de la prima sedintă. Eram alt om. Mai puternic. Mai fericit. Mai întemeiat. Complet. De doi ani îi eram credincios sotiei mele - si asta cu pace si bucurie.

La ultima sedintă l-am strâns în brate pe David. I-am spus: "Te iubesc. Nu voi uita niciodată ce ai făcut pentru mine." Cu lacrimi în ochi, mi-a răspuns: "Si eu te iubesc." Dacă l-as fi putut păstra ca prieten. Ceva din mine mi-a spus: "Prietenia este vesnică. Chiar dacă nu poti fi prieten cu el în viata asta, vei fi în cea viitoare. Această legătură puternică dintre voi va fi vesnică."

Si poate mai important, voi lua cu mine darurile pe care mi le-a dat, în fiecare relatie a mea de acum încolo. Nu mai am nevoie de David ca terapeut, pentru că acum pot avea o relatie sinceră cu altii. Îmi pot face prieteni. Pot cere ajutor. Pot fi adevărat.

Mai presus de toate, pot iubi. Am învătat să ofer si să primesc dragoste de la alti bărbati, ca frati ai mei, si am învătat să mă încred în ei din toată inima. Astfel, am găsit ceea ce căutasem toată viata mea.

Translated by Bogdan Mateciuc