from Translations in Other Languages

de Roy Waller si Linda A. Nicolosi

Rezultatele unui studiu realizat de Dr. Robert L. Spitzer au fost publicate în revista Archives of Sexual Behavior, vol. 32, nr. 5 din octombrie 2003, pag. 403-417.

Constatările lui Spitzer contrazic opinia că orientarea homosexuală este înnăscută, că face parte din identitatea persoanei si că nu se poate schimba niciodată.

Studiul a atras atentia în special pentru că autorul, un psihiatru de frunte, este văzut ca un personaj notoriu al activismului homosexual. Spitzer a jucat un rol crucial în 1973, când homosexualitatea a fost scoasă din manualul psihiatric de tulburări mintale (detalii).

Pentru testarea ipotezei că o orientare predominant homosexuală se poate schimba prin terapie, au fost folositi aproximativ 200 de respondenti de ambele sexe (143 bărbati si 57 femei) care au raportat schimbări de la homosexualitate la heterosexualitate, cu o durată de cel putin 5 ani. Studiul s-a desfăsurat prin interviuri telefonice si a evaluat anumite aspecte ale atractiei homosexuale, folosind anul anterior interviului ca bază de comparatie.

Pentru a fi acceptati în acest studiu de 16 luni, cei 247 de respondenti initiali au trebuit să întrunească două criterii. Întâi, să fi avut atractii predominant homosexuale timp de mai multi ani, inclusiv în anul anterior începerii terapiei (cel putin 60 pe scara atractiei sexuale, cu 0 exclusiv heterosexuali si 100 exclusiv homosexuali). În al doilea rând, după terapiei ei trebuia să fi avut parte de o schimbare de cel putin 10 puncte, care să dureze cel putin 5 ani, către limita scalei atractiei heterosexuale.

Desi cazurile de schimbare "completă" a orientării au fost rare, majoritatea participantilor au raportat schimbări de la o orientare predominant sau exclusiv homosexuală înainte de terapie la o orientare predominant sau exclusiv heterosexuală în anul anterior, ca urmare a terapiei reparatorii.

Aceste rezultate par să contrazică pozitia oficială a unor organizatii de sănătate mintală din Statele Unite, care pretind că nu există nici o bază stiintifică pentru a considera psihoterapia eficientă în tratarea atractiilor homosexuale. Totusi, Spitzer anuntă prin acest studiu dovezi ale schimbării la ambele sexe, desi femeile au anuntat semnificativ mai multe schimbări decât bărbatii.

Detaliile statistice si demografice ale respondentilor includeau următoarele:

·       Studiul nu a căutat formarea unui esantion aleatoriu de subiecti; subiectii alesi au fost voluntari.

·       Medii de vârstă: 42 pentru bărbati si 44 pentru femei.

·       Stare civilă la momentul interviului: 76% dintre bărbati si 47% dintre femei erau căsătoriti. 21% dintre bărbati si 18% dintre femei erau căsătorite înainte de începerea terapiei.

·       95% erau albi, 76% aveau studii superioare.

·       84% locuiau în Statele Unite, restul de 16% locuiau în Europe.

·       97% erau de credintă crestină, 3% erau mozaici, si 93% dintre toti participantii au declarat că religia este "extrem" sau "foarte" importantă în viata lor.

·       19% dintre participanti erau specialisti în sănătatea mintală sau conducători de asociatii ale fostilor homosexuali.

·       41% au raportat că înainte de terapie erau "homosexuali pe fată." Peste o treime dintre participanti (bărbati 37%, femei 35%) au raportat că la un moment dat se gândiseră la sinucidere din cauza insatisfactiei legate de aceste atractii nedorite. 78% vorbiseră în public în favoarea eforturilor de schimbare a orientării homosexuale.

Prin intermediul unui interviu telefonic de 45 de minute cu 114 întrebări care necesitau un răspuns de da/nu sau o evaluare pe o scară de la 1 la 10, studiul lui Spitzer s-a concentrat pe următoarele domenii: atractia sexuală, auto-identificarea sexuală, severitatea insatisfactiei din cauza sentimentelor homosexuale, frecventa activitătii homo-sexuale, frecventa doririi unei relatii romantice cu o persoană de acelasi sex, frecventa fanteziilor sau doririi activitătii homo-sexuale, procentul de episoade de masturbare cu fantezii homosexuale, procentul de episoade de masturbare cu fantezii heterosexuale si frecventa expunerii la pornografie homosexuală.

În plus, participantii au fost solicitati să răspundă la o serie de motive posibile pentru care doresc schimbarea orientării homosexuale, si de asemenea să-si evalueze propria căsnicie.

Unele dintre constatările studiului, în particular cu privire la motivatiile pentru schimbare, au inclus:

·       Majoritatea respondentilor (85% bărbati, 70% femei) nu găseau stilul de viată homosexual ca fiind satisfăcător emotional. 79% dintre participanti au declarat că homosexualitatea contravine credintei lor religioase, 67% dintre bărbati si 35% dintre femei declarând că homosexualitatea este o piedică pentru ei în dorinta de a se căsători sau rămâne căsătoriti.

·       Desi toti participantii fuseseră atrasi sexual de persoane de acelasi sex, un anumit procent (bărbati 13%, femei 4%) nu făcuseră niciodată sex homosexual consensual. Mai multi respondenti bărbati (34%) decât femei (2%) se angajaseră în sex homosexual cu mai mult de 50 de parteneri diferiti de-a lungul vietii lor. Mai multi bărbati decât femei (53% la 33%) nu se angajaseră niciodată în sex heterosexual consensual înainte de terapie.

·       Dr. Spitzer a declarat că datele colectate arată că, în urma terapiei, multi dintre participanti au avut parte de o crestere vizibilă atât în ceea ce priveste frecventa, cât si satisfactia activitătii heterosexuale, în timp ce respondentii căsătoriti au raportat o împlinire emotională mai mare între ei si soti.

În ceea ce priveste o reorientarea completă de la homosexualitate la heterosexualitate, majoritatea respondentilor au indicat că încă se luptă ocazional cu atractii nedorite - de fapt, numai 11% dintre bărbati si 37% dintre femei au anuntat o schimbare completă. Oricum, acest studiu, conchide Spitzer, "furnizează dovezi că terapia reparatorie poate avea succes uneori."

Spitzer admite dificultatea evaluării numărului de bărbati si femei homosexuali din rândul populatiei generale care doresc să beneficieze de terapie reparatorie, dacă ar stii că există; multi oameni, remarcă el, sunt multumiti de orientarea lor homosexuală si nu doresc să se schimbe.

Este dăunătoare terapia pentru reorientare? Pentru participantii la studiu, Spitzer declară că nu există nici un indiciu negativ. "Din contră," afirmă el, "ei au declarat că i-a ajutat în multe feluri, dincolo de schimbarea orientării sexuale propriu-zise." Si pentru că studiul său a constatat avantaje considerabile si nici un aspect dăunător, Spitzer a afirmat că Asociatia Americană de Psihiatrie ar trebui să înceteze a mai descuraja terapia de reorientare de la homosexualitate la heterosexualitate.

Mai mult, în concluziile sale, Dr. Spitzer scrie că "specialistii în sănătatea mintală ar trebui să fie deschisi la terapia care urmăreste schimbarea orientării sexuale. Multi pacienti, după ce primesc în prealabil informatii că este posibil să fie dezamăgiti dacă terapia nu dă rezultate, pot decide în cunostintă de cauză să-si dezvolte potentialul heterosexual si să reducă atractiile homosexuale nedorite."

Este terapia de reorientare aleasă numai de către cei care se simt vinovati? Din contră, conchide Dr. Spitzer. De fapt, "capacitatea de a alege această optiune trebuie considerată fundamentală pentru autonomia si auto-determinarea pacientului."

Translated by Bogdan Mateciuc

Updated: 8 February 2008

The 2010 NARTH Convention
November 5, 6 and 7
Renaissance Philadelphia Hotel
CONFERENCE REGISTRATION & INFO